Livrare
Ce primiți, în cât timp și în ce mod, după plata abonamentului EasyCheck.
Ce se livrează
EasyCheck este un serviciu digital (software ca serviciu), livrat exclusiv electronic. Nu se expediază bunuri fizice, nu există transport, curier sau costuri de livrare. „Livrarea" înseamnă activarea imediată, în contul dumneavoastră, a funcțiilor incluse în pachetul plătit: linkurile de check-in pentru oaspeți, fișele de anunțare, evidența pentru ANAF, alertele pentru oaspeții din afara UE, sincronizarea calendarelor și facturarea.
Termenul de livrare
- Imediat după confirmarea plății — de regulă în câteva secunde, maximum 30 de minute. Activarea este automată, la primirea confirmării de la procesatorul de plăți (NETOPIA Payments); nu necesită nicio acțiune din partea dumneavoastră.
- Reînnoirile lunare sunt automate, la aceeași dată a fiecărei luni, fără întreruperea serviciului.
- Dacă, din motive tehnice, confirmarea plății întârzie, accesul se activează automat în momentul în care aceasta este primită. Dacă după 30 de minute contul tot nu este activ, scrieți-ne la contact@easycheck.ro și rezolvăm în cel mult o zi lucrătoare.
Modul de livrare
- În contul dumneavoastră: funcțiile plătite devin disponibile automat la autentificare, în panoul de gazdă (nu se descarcă și nu se instalează nimic).
- Pe e-mail: primiți confirmarea abonamentului la adresa contului, pe suport durabil, împreună cu detaliile pachetului activat.
- Factura se emite electronic pentru fiecare încasare și se transmite în sistemul național RO e-Factura, conform legii.
- Accesul oaspeților: linkurile de check-in generate în cont funcționează imediat, pe orice telefon sau calculator, fără instalare.
Disponibilitate geografică
Serviciul este disponibil oriunde există conexiune la internet. Este construit pe legislația românească a cazării și se adresează gazdelor care închiriază proprietăți în România.
Anulare, retragere și rambursare
Abonamentul poate fi anulat oricând din pagina „Abonament", cu efect la sfârșitul perioadei deja plătite, fără penalități. Consumatorii beneficiază de dreptul de retragere în 14 zile, în condițiile descrise în contract (secțiunile 4 și 5), inclusiv formularul de retragere din Anexa 1. Rambursările se fac cu același mijloc de plată, în cel mult 14 zile de la solicitare.
Operator: GOLDSERVICE SRL, CIF 18831231. Datele complete de identificare și contact sunt pe pagina Contact și date de identificare.